Satul olimpic, centrul de presă, schimb informații cu alți reporteri.. care a fost la calificări la biatlon, care la sanie, care la patinaj viteză.. tăceam și priveam ce lume diversă aveam în jur..reporteri locali, români, străini.. aud o voce interesantă și văd o tânără, reporter thailandez din ce vedeam pe legitimația ei.. îmi place zâmbetul ei, îi zâmbesc și eu, se apropie de mine și îmi spune că-i place de mine, că-i aduc aminte de un coleg din facultate, făcuse în România că erau ieftine cursurile.. ne retragem puțin și schimbăm impresii despre diverse lucruri comune.. glumițe, începe să-mi placă tot mai mult fata, dau de înțeles că mă deranjează aglomerația și ea spune franc că putem sta la un ceai la ea în cameră.. ne retragem discret, ce era de aflat, aflasem, acum puteam avea câteva ore pentru mine.. ajungem în camera ei, superb decorată, elementul oriental fiind superb pus în evidență.. Ea pune ceaiul, se scuză două minute să se schimbe, eu scriu repede o notă și transmit spre redacție rezultatele, închid netul și mă relaxez.. mirosurile combinate mă îmbătau.. o văd că apare în kimono galben.. formele se vedeau și mai bine, simțeam dorință dar mă controlam… pune ceaiul în cești.. mi-l oferă și se așează cu picioarele sub ea și începe să soarbă cu înghițituri egale.. căldura ce mă cuprinde mă excită mai tare.. mă apropii de ea, înțelege limbajul corpului meu, se așează mai lejer, îi văd lenjeria intimă roz și mă simt și mai bine..întind mâna spre ea, ea îmi oferă buzele.. o sărut ușor, ea mă încurajează, las ceașca deja inutilă deoparte și mă concentrez asupra ei, îi alint pieptul, palmele mele fug pe corpul ei, ea răspunde la fel.. suntem dezbrăcați pe canapeaua ei din câteva mișcări.. îi sorb sânii, îi mângâi coapsele.. ea geme.. se joacă cu falusul meu.. o palmă îmi mângâie pieptul.. nu mai rezist.. cobor cu buzele, vreau să o gust toată.. simt o aromă de ghimbir ce mă provoacă, ajung repede să-i sorb labiile, continuând să mă joc pe coapsele ei.. gemetele ei mă îndeamnă, falusul meu e tare și dornic.. simt că se mișcă, îl caută iar.. îl alintă pasager cu palmele înainte să înceapă să-l sugă.. suntem într-un 69 interesant, lateral.. nu o pot lăsa, mă mișc și o arunc deasupra mea.. ea se așează și începe să mă călărească, cu dorință și pasiune, ce mă provoacă și pe mine.. întind palmele pe sânii ei frumoși.. ea geme iar.. apoi se cutremură scuturată de un prim orgasm ușor.. continuă să mă posede, o simt cum crește fierbințeala ei, totul e senzual și provocator, doi jurnaliști la Olimpiadă care se simt foarte bine.. suntem ca schiorii de fond ce aleargă spre linia de sosire.. o simt tot mai umedă.. și reușesc să termin, probabil m-a așteptat, o văd prăbușindu-se peste mine și spunându-mi ce bine a fost.. mă simt la rândul meu minunat, am o parteneră de petrecut clipele de relaxare, sper că va fi doar începutul Olimpiadei noastre.. de dormitor!