Incest primar I

Valentina și Dorin se știau din facultate, din chefurile studențești.. după unul din ele era prea amețit să găsească scările, ea îl oprise la ea în cameră, era singură weekendul acela – și scăpase situația apoi de sub control.. de la un sărut au ajuns în pat dezbrăcați, vibrând de plăcere și așa s-a întâmplat.. mai întâi Rodica, aproape de licența lui, apoi Edi veniseră ca doi copii doriți dar pentru care nu erau pregătiți.. noroc de bunici! A urmat jobul și au putut aplica într-o multinațională, lucrând pe același sector.. petrecerea dată a avut iar urmări pentru că a apărut, la 3 ani distanță de Rodica, Denis, urmat anul următor de Monica. Aveau aproape 30 de ani și o familie mare și frumoasă.. dar nu se mai gândeau la alți copii, era suficient. Oricum în familia mare mișuna de copii, măcar 6-7 verișori de la frații și surorile lor.. era destul cât să-i zăpăcească la fiecare zi de naștere!
Rodica și Edi erau colegi de clasă, să poată face temele împreună în timp ce copiii mai mici erau în clase succesive. A venit clasa a V-a, alte exigențe, deși până atunci totul fusese foarte bine, rafturi pline cu diplome arătau strădania lor. Când au intrat și cei mici la clase primare erau deja în clasa a VI-a și Rodica descoperise fecioria ei.. din momentul acela totul se schimbase, chiar dacă Valentina explicase din timp ce se va întâmpla cu ea, nu se aștepta la asta.. orice mascul din familie o atrăgea, mai ales tătăl, căruia îi văzuse o dată jucăria – și fratele care începea să arate la fel, mai ales după duș.. nu știa însă ce să facă, se simțea prea mică să spună ceva.. să ceară ceva..
A trecut un an de tatonare, timp în care a încercat mereu să-și spioneze tatăl și fratele – tata i-a oferit fără să știe o demostrație de făcut dragoste cu mama – așa a văzut și ea ce plăcere simt femeile cu jucăria bărbaților în ele.. A mai trecut puțin timp, era aproape gata clasa a VII-a când părinții erau la niște unchi și au sunat-o să închidă toate geamurile, că vine furtuna. Trecând pe la cei mici, s-a furișat să închidă geamurile, ei dormeau tun.. a ajuns în final la sufragerie unde era Edi și juca jocuri pe computer.. Rodica i-a spus să-l închidă că fulgeră afară și să vină pe canapea, că ea se teme.. Edi a bombănit dar a ascultat și când a ajuns pe canapea Rodica l-a luat în brațe.. sânii ei ce se formau i-au lovit pieptul și au trezit în el multe senzații, neașteptate.. a strâns-o mai tare lângă el, ca să-și confirme senzația precedentă.. clar era de plăcere.. și jucăria lui a reacționat prin trening, împungându-i abdomenul.. Fără să-și dea seama, din instinct, Rodica l-a sărutat.. Edi a răspuns și a profitat de situație ca să-i mângâie sânii, mintea Rodicăi nu mai avea capacitatea să se opună.. a dus mâna în jos și i-a descoperit jucăria.. începând să o mângâie așa cum văzuse că face mama cu tata.. Edi a scos un geamăt dar nu s-a opus.. a deschis picioarele, lăsând să cadă pantalonii.. apoi a aruncat bluza de pe ea și a rămas perplex la sânii bine formați, rotunzi ai Rodicăi.. care a profitat de momentul lui ca să-i tragă capul între ei..limba lui mângâia și alinta.. ”Te las să faci mai mult dacă asculți ce spun eu!” a zis ea iar el a aprobat nerăbdător din cap.. i-a împins capul în jos în timp ce pantalonii ei cădeau și ea ajungea goală în fața lui.. îi împingea capul tot mai jos, spre coapse, cum o văzuse pe mama, apoi îi strângea capul cu picioarele, oferindu-i labiile încinse și umede în care Edi s-a repezit cu mare plăcere.. își dădea seama ce așteaptă sora lui și lingea și sugea cu mare poftă.. ea gemea.. și gemea.. simțea valul primului orgasm cum vine și o face fericită. Apoi a luat pula lui în mână – tot la mama văzuse – și începuse să o mângâie, să dea ritm.. până a simțit erecția! ”acum fă cu mine ce face tati de-i place așa mult lui mami și bagă jucăria ta în găurica mea!” Edi a luat-o, a potrivit-o, a intrat ușor, apoi mai mult, mai mult.. momentul durerii a fost suportat cu mult curaj de cei doi, care și-au acoperit reciproc gurile, înăbușind momentul de țipete.. apoi Edi s-a prăbușit un pic peste Rodica, revenind apoi și mișcându-se cum văzuse la un coleg pe tabletă ce arăta o scenă de film XXX. A durat puțin și al doilea orgasm al Rodicăi a venit după care Edi, ca în filmuleț, a scos pula care începuse să-l furnice și a vrut să dea sperma pe corpul Rodicăi.. ea s-a repezit și i-a prins scula în mână, oprind finalul lui în ultimul moment.. a dus-o la gură – așa făcea și mama cu tata – și a început să o sugă cu poftă, înghițind tot jetul lăptos.
De la geamul exterior al casei, Valentina și Dorin priveau cu uimire scena ce se termina sub ochii lor : ”Mă, dacă nu ai văzut bine, află că fie-ta te copie foarte bine în gesturi.. cred că ne-a văzut!” zise Dorin.. ”- Și tu care te-ai distrat cu vară-ta seara asta, uite ce comoară ai în casă!” ”-Lasă, tu ai încercat cu frate-tu care o are cam mică, ia uite ce sculă frumoasă moștenește fi-tu.. așa că data viitoare lăsăm pe cei mici la bunici și cu ei ieșim la pădure, știu un loc numai bun de distracții discrete, l-am descoperit acum două săptămâni cu Viviana, soră-mea.. a fost perfect, ne-am distrat bine!” Valentina aprobă tacit și scoate cheia să intre în casă.. și dau direct în sufragerie, să nu aibă timp de tertipuri..
”-Să știți că finalul vostru l-am văzut și ne-a plăcut.. acum urmează să ieșim sâmbăta viitoare dacă e soare și să vă inițiem cum trebuie.. văd că a fost prima voastră experiență!” spuse Valentina privind balta de sânge de pe cearșaful canapelei.. Și luând-o pe Rodica în brațe merge cu ea spre baie, aruncând o privire spre camera celor mici, care dormeau în continuare.. ”-Sper că frate-tu a fost suficient de atent și nu te-a durut!”.. ”-Nu mama, a fost bine, am făcut exact ce te-am văzut că ai făcut tu aseară cu tata.. am stat pitită lângă ușă și oglinda din dormitorul vostru reflecta tot!” spuse fata zâmbind și intrând la baie.. Valentina zâmbea și ea, văzuse o umbră aseară în hol, nu știa cine-i dar oricine era merita să vadă și să știe cum se face dragoste.. și cu gândul ăsta intră la baie să o ajute pe Rodica să se spele.. sau poate nu doar atât!

5 gânduri despre „Incest primar I

  1. Descrierea momentelor te face sa traesti totul la intensitate maxima!Multumesc,este chiar relaxanta si revitalizanta imaginatia ta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s