Emilia era încă tânără la cei 37 de ani, arăta foarte bine, blondă, păr lung și ondulat, suplă cu un corp păstrat de drumul făcut zilnic spre serviciu și înapoi împreună cu Angela, asistenta ei.
Era mama singură a două tinere fete, Dorina – de 18 ani și Sorina – de 16 – a doua naștere provocând ruptura de cel care trebuia să-i devină soț și care așteptase un băiat și plecase supărat din maternitate aflând că și al doilea copil e fată și se mutase la amanta lui – care era și ea atunci însărcinată dar născuse un băiat, la 4 luni după nașterea Sorinei.
Rămasă singură cu fetele fu ajutată câteva luni de sora ei, care veghe somnul Sorinei ca să poată și ea să se odihnească. La întoarcerea la serviciu a cunoscut-o pe Angela – care venise pe postul de asistent cerut de ea firmei, tocmai pentru a avea timp mai mult pentru fetele ei. Impactul emoțional fusese copleșitor, privirea Angelei o mângâiase de cum intrase în biroul ei, doi ochi căprui și seducători umbriți de un păr castaniu și lung.. intrase a treia, după două persoane care nu-i spuneau nimic, expresii obosite și voci neplăcute. Angela era altfel, vorbea dulce, stând în fața ei, își prezenta cv-ul cu calm și cu o voce moale, dulce.. vocea și privirea aceea o linișteau. Întinsese mâna și confirmase angajarea, apoi mersese la ușă și anunțase că se ocupase postul celor două femei care mai așteptau și care nu-i puteau schimba părerea. Blocase ușa și se întoarse spre noua ei colegă. Nu avea șampanie dar scosese din vitrină o carafă de vin și pusese în pahare și ciocniseră ”pentru noi și pentru succes” – se așezaseră pe canapea și începuseră o discuție despre ele, viață, experiențe trăite – așa aflase că aveau aceiași vârstă – 22 de ani – și că făcuse management la facultate, abia terminată și ar fi vrut să facă și master în domeniu. Emilia zâmbise și-i spusese ”îl facem împreună, intenționam și eu, la ID!” . Zâmbetul ce urmase topise și ultima urmă de neîncredere ce mai exista.. Emilia se ridicase de pe scaun, cu paharul de vin în mână, luase ultima gură din el și se dusese spre combina din colțul biroului, punând muzică în surdină. Revenind pe canapea, atmosfera se completase cu muzica, zâmbetul Angelei o învălui iar – era prima dată emoționată cu o femeie, până atunci observase doar bărbații din jur.. dar.. de ce nu? Arăta superb și fiecare privire era o invitație sau așa simțea ea. Se așeză mai aproape de Angela și-i puse mâna pe umăr.. o trase ușor spre ea și Angela răspunse cu plăcere, deschise buzele și-i primi sărutul, mâinile ei ajunseră pe sânii Emiliei, apoi pe coapse.. cele două femei se îmbrățișară, să pipăiră.. mâna Emiliei alunecă spre fusta Angelei și o făcu să cadă.. din mișcare căzură și chiloții și vulva rasă a Angelei o aștepta . Mâna Emiliei începu să se miște în Angela, dădu ritm iar Angela răspunse.. mâna ei coborî de asemenea și începu să alinte clitorisul Emiliei, făcând cercuri, încete la început, apoi ritmul o coborî în adâncimea iubitei ei. Gurile lor se întâlniră iar, sărutul deveni profund și Emilia se simți lejeră, abandonată în mâinile Angelei.. sunetul unui SMS le trezi din starea sublimă și Emilia descoperi o convocare la ședință.. o mângâie dulce pe față pe Angela, trase fusta pe ea și se aranjă în fața oglinzii încât să nu trădeze starea de bine. Angela o îmbrățișă și Emilia îi spuse
– Iubita, la serviciu e mai greu cu astea dar după vom sta și vom discuta cum vom face cu relația noastră. – Abia aștept spuse Angela și o privi pe Emilia cum iese din birou…