Contesa episodul I. Cecile

Secolul XV.. Contesa de Velay era o blondă frumoasă, cam de 1,60, plăcută dar focoasă. Fiică a Contelui de Nevers fusese de la 16 ani jurată lui Jerome, Conte de Velay ca să întărească amiciția lor. Și în plus, nespus la momentul contractului, Contele de Nevers văzuse cum se alintă Matilda, fiica sa ba cu valetul lui, ba cu vizitiul.. cu greu reușise să o potolească încât să treacă momentul castității în ziua căsătoriei. Dar cum Jerome era implicat în multe lupte regionale fie să ocupe Milau, fie să controleze teritoriu spre Avignon ca să se apere de Contele de Province.. timp pentru ea avea foarte puțin. El și armata de cavaleri era la castel de Paști și de Crăciun.. și tânăra care acum avea 20 de ani se simțea neglijată. Trei ani păstrase credința, cu teama că poate fi surprinsă și mariajul ei distrus dar în situația asta era practic stăpâna castelului și toți servitorii o iubeau, nu se mai temea de eventuale consecințe. Singura problemă era cu urmașul comitatului care întârzia să vină.. Se gândea la problema asta dar cum să-i spui contelui că atunci când te atinge o dată pe an e cam greu, ținând post la Paști și pe partea sexuală, să ai moștenitorul dorit cât stă acasă în perioada Crăciunului?

Din cauza asta devenise foarte nervoasă și nu știa ce să facă.. ar fi sărit în pat cu valetul contelui.. băiat frumos.. dar cam prostuț.. dacă se scapă și o trădează contelui fără să știe? Deci are nevoie de oameni de încredere.. ori astăzi singura care ar tăcea și torturată ar fi Cecile, servitoarea ei de când avea zece ani și care o însoțise de la Nevers. Care se uita uneori diferit la ea dar nu încerca să se întrebe ce e cu asta. Acum trebuia să se gândească bine ce putea face așa că o luase pe Cecile să se plimbe pe ziduri și să vadă, cu multă răbdare, ce putea face. Și ajunsă sus i-a șoptit ”Cecile, de trei ani contele mă ignoră aproape. Război și război 300 de zile pe an! Și când vine spune că a păcătuit cu spada și ține post! Am nevoie de o schimbare fără să mă pun în pericol..” Of.. stăpână.. dacă ați vedea mai atent în jur ați vedea ceva .. dar vă uitați doar la valet și la conte când e..” Matilda a rămas uimită și a privit din nou femeia, un pic mai mare ca ea .. care ofta în fața ei. În două secunde Cecile a venit lângă ea, a luat palma contesei și a pus-o pe pieptul ei.. Matilda s-a speriat dar a simțit acolo bătăi accelerate ale inimii servitoarei.. și forme frumoase de sân.. Avea o servitoare cu piept frumos – remarcă ea acum.. asta vrea să-mi arate? Cecile se uită în jur, soldatul din capătul fortăreței sigur le vedea. Acum nu știa, era Bertrand, cel cu care se iubise zilele trecute sau era Hugo, soldatul nou, adus de conte la Paști în locul celui care murise misterios astă iarnă? Betrand sigur nu spunea nimic, Hugo.. adus de conte.. o putea trăda și vedea niște zile de penitență.. Ca un răspuns la gândurile ei soldatul se mișcă spre curte și întrebă când e gata mâncarea .. Oricum, privind lung în zare mi se vedeau mișcări, nu avea ce pericol să semnaleze. Dar vocea era a lui Bertrand și Cecile îi mulțumi în gând pentru semnalul dat. O trase un pic mai departe de zidul interior pe contesă și o lipi de ea. Matilda o privi speriată.. ”vă iubesc Stăpână.. cu corpul, cu sufletul și cu inima..!” Și buzele servitoarei se lipiră de ale Matildei care, surprinsă, cedă. Rochiile de lână de Flandra se lipiră și ele iar servitoarea prinse curaj. Limba ei intră în gura Matildei și începu să o sărute cu poftă.. Realizase ce e cu ea de vreo doi ani când Beatrice, nepoata contelui de Nevers venise de Crăciun la ei și rămăsese până în primăvară. Trei luni se ocupase și de ea ca servitoare și Beatrice o oprise într-o seară, după ce terminase de dat jos hainele de zi și nu pusese pe ea hainele de dormit .. și o sărutase. Încet și pasional. Dormise cu ea în acea noapte și realizase că îi place doamna Beatrice. Care-i alintase cu drag sânii.. îi mângâiase coapsele.. și mai ales o posedase cu degetele atât de bine.. Nu mai era virgină de când plecase din Nevers dar acela fusese cel mai frumos moment sexual trăit de ea. O iubise, o sărutase și-i răspunsese doamnei cu toată inima ei.  Și căutase mereu treabă când vicontesa – cum i se spunea simplu ca să facă diferența cu Matilda – trebuia să se pregătească ori de dormit ori de trezit. Ajungea de fiecare dată mai devreme la Matilda, mai ales seara, o ajuta să se schimbe pentru dormit, apoi fugea în camera lui Beatrice și dormeau împreună. Nu mai erau stăpână și servitoare, erau iubite. Se întristase acum câteva luni când Marchizul de Nevers, fratele Matildei și moștenitorul contelui, trecuse pe la ei și anunțase că Beatrice se căsătorise cu Contele de Dunois, undeva spre nord și nu mai avea cum să o viziteze.  Atunci o privise prima dată mai atent pe Matilda și realizase că-i place. Ca iubită, nu ca Stăpână.. dar cum să facă să nu o sperie? Acum o săruta cu toată inima și știa că, spre deosebire de doamna Beatrice, Matilda va fi mereu cu ea. Da, îi plăcea să-l mai primească și pe Bertrand, era frumos și potent, dar nu se compara cu atingerea de femeie a doamnei Beatrice cu care ajungea să vadă norii și să plutească printre ei. Oare doamna Matilda putea și ea da starea aceea? Matilda era blocată. Fata asta o săruta cum nu o făcuse niciodată contele.. cum Abatele de Sylvannes spusese că nu e bine să faci la momentul în care ajunsese la abație și ascultase slujba. El condamnase atunci și sodomia și lesbienele și tot ce considera sex nepotrivit.. și acum ea făcea un sex nepotrivit cu Cecile? Să o respingă? Dar era neatinsă de luni de zile! Să o lase? Era FEMEIE! Spuse repede un Doamne Iartă-mă, promise să spună diseară o rugăciune de iertare.. și se lăsă în brațele ei. Cecile înțelese că doamna Matilda a cedat și se bucură enorm. Limba ei continuă să se joace în gura Matildei – care în sfârșit răspunse – și limba ei ajunse în gura lui Cecile, cu aceleași atingeri și insistență. Cecile îi mângâia acum pieptul și gemea ușor.. pieptul Matildei părea mai generos decât al doamnei Beatrice.. apucase să o vadă mai des când se schimba în haine de seară și asta credea.. că pieptul e mai mare ”și dacă va veni și moștenitorul – gândi ea – va fi și mai frumos de atins.. doar că moștenitorul înseamnă atingere de bărbat, nu de femeie” – asta îi plăcea mai puțin dar trebuia rezolvată. O femeie nobilă fără moștenitor putea  fi repudiată și nu dorea asta pentru Matilda. Care o privi cu teamă pe Cecile dar servitoarea spuse cu mult curaj ”Stăpână, eu am mințit de trei ori la spovedanie, nu e treaba preotului cum mă iubesc eu. Ah, dacă aș fi furat, dacă aș fi înjurat, dacă omoram pe cineva, recunoșteam – că acolo văd și eu păcat. Dar să spun preotului sau Abatelui cum mă iubesc eu.. nu-i treaba lui!” Și Matilda începu să râdă și o sărută din nou pe Cecile. Servitoarea ei curajoasă era foarte dezinhibată. Și șopti ”Cum facem cu partea cealaltă? Că nu pot sta zilnic cu tine!” Și Cecile se încruntă.. apoi zâmbi ”Stăpânul lipsește destul.. găsim noi un scutier pentru Stăpână”. Și o sărută din nou pe Matilda. Și întrebă ”Stăpână, diseară putem dormi împreună? Am mai dormit așa cu Stăpâna Beatrice.. și era foarte bine! Măcar până Stăpâna mea găsește omul care să o bucure.. să doarmă cu mine!” Matilda căzu un pic pe gânduri apoi încuviință din cap .. și o sărută din nou. Și coborî spre camerele ei, să vadă și ce se întâmplă cu masa de prânz și să vadă ce provizii mai primiseră. Prepeliță la cuptor avea pregătită bucătăreasa.. era cumva specialitatea ei și Matilda se bucură. Ajunse înapoi în camerele ei și schimbă tunica pe care o purtase dimineață cu alta, roșie și un pic mai subțire. Privi rochia.. nu avea ce schimba, nu ieșea din castel ca să schimbe și rochia cu ceva mai elegant. Ajunse și Cecile în cameră și o îmbrățișă din nou. O privi și o ajută să închidă șireturile tunicii. Și o mângâie iar pe sâni. Cele două femei se îmbrățișară și Matilda o sărută iar pe Cecile. Femeia asta îi oferea o bucurie de a simți viața, de a se lăsa purtată de iubire, fie și interzisă. Vorba ei, pe cine iubeau, era treaba lor. Era așa frumos să o privească.. se simțea mai bine. Ar fi vrut să trăiască mai multe sentimente dar deocamdată.. nu avea cu cine. Cecile începu să-i povestească de Bertrand și cum se iubesc ei, la ieșirea lui din garda pe zid, în cămăruța lui și Matilda zâmbi. Descurcăreață fată. Dorea un bărbat, avea cu cine. Dorea femeie, venea la ea în dormitor de acum. Ea dacă dorea îmbrățișarea de bărbat trebuia să aștepte să vină Jerome din luptă.. Ce spusese Cecile? Un scutier? O idee bună.. unu frumușel, care să fie bine fidelizat de ea și cu care să poată ieși din castel. Să știe să o apere și să vorbească frumos. Cam asta îi cerea la început. Mai târziu.. era mai târziu.. Deja ideea lui Cecile devenea tot mai bună. Va merge la Milau mâine și va tria oameni buni de a fi scutieri. Era totuși contesa și, din ce spuneau oamenii ce veneau la castel, era cea mai iubită persoană din ținut, nu avea de ce se teme. Cu gândul ăsta coborî în sala mare și așteptă masa. În lipsa contelui era singura ce putea mânca acolo. Restul stăteau la bucătărie și mâncau. După episodul de dimineață ar fi dorit tare mult să fie Cecile cu ea dar să o cheme ar fi însemnat ori că o servește – nu era treaba ei – ori că stă la masă cu ea și nici una din cele două situații nu ieșeau bine. Mâncă singură deci dar cu poftă. Privi în jurul ei la servitorii ce ieșeau și intrau aducând unii antreul, alții friptura, un altul servi vinul alb – corespunzător fripturii. Se ridică și se retrase în dormitor, să se odihnească. Cecile o aștepta dar, văzând mimica obosită, o lăsă în pace și ieși. Matilda rămase cu ochii privind pereții, gândindu-se ce ar mai trebui să facă, după angajarea scutierului. Dacă tot se va schimba mult viața ei, se va schimba și castelul. Va schimba tapetul acela banal cu unul nou, va schimba covoarele cu niște covoare germane, va schimba paturile cu altele cu lemn de mahon, va schimba și oalele din bucătărie cu oale noi. Va fi viață nouă și totul nou în castel! Contele spusese la masa de Crăciun că se închisese anul trecut bine, vasalii plătiseră toate taxele. Țăranii de asemenea. Va trebui să se gândească să negocieze cumva încât să aibă ceva bani mai mulți. La moară ar putea pentru al treilea sac măcinat să nu ceară cinci livre ci doar trei iar vasalii ce achită datoriile până la 1 iulie vor plăti doar trei sferturi din sumă. Și iar, cine cumpără lucruri utile pentru castel va avea scutiri. Da, asta va merge mai bine, asta rămâne. Va dicta în seara asta, înainte de cină, ordinul – să aibă timp să fie citit mâine în piețe la Mende, Le Puy și Montlaur. Și cu ideea asta, ațipi. Se trezi cu seara lăsată pe dealuri și cu buzele lui Cecile sărutând-o.. anunțând-o că e aproape gata cina. Se ridică din pat și-i ceru să vină Francois în camera de consiliu. O mângâie apoi pe obraz, o sărută ușor pe buze și o rugă să o ajute cu o ținută un pic mai sobră, de seară. Cecile aduse din dressing o rochie albastră și o tunică roșie, ambele din catifea și profită de momentul în care Matilda se schimba pentru a-i săruta corpul expus, pe lângă lenjeria de corp.. Îi mângâie iar sânii prin inul cămășii de corp și continuă să ajute, destul de tulburată. Totuși – gândi Cecile – peste două ore va fi din nou aici și o voi ajuta la dezbrăcat. Și la momentul acela ne vom dezbrăca de fapt, împreună, și ne vom iubi mult timp! Și cu acel gând îi strânse cu atenție tunica și zâmbi, apoi ieși. Avea și poruncă de realizat.

Când Matilde coborî la sala de consiliu, Francois era pregătit cu pergamentul și o privi surprins cu decizia luată. Își dădea seama că, pentru acele scutiri vor veni mulți orășeni și țărani înstăriți să întrebe ce are nevoie și eventual vor cumpăra împreună. Termină de scris și aplică pecetea contelui. Îi spuse Matildei că a doua zi va pleca la Mende, călare, apoi și în celelalte orașe și va citi proclamația. Matilda spuse că, în funcție de rezultatele acestui demers, va da și alte facilități sau nu. Va vedea asta în următoarele luni. Și anunță că ea e gata de masă, să anunțe la bucătărie că ea a coborât și să fie gata și ei pentru masa lor. Bineînțeles, ea tot vânat proaspăt, ei fiertură de legume. Știa diferențele astea dar așa era statutul fiecăruia. Mâncă privind în jur și observând ce mai trebuia schimbat. Când se va întoarce Fracois din citirea proclamației va sta cu el tot înainte de cină, la lumina făcliilor sălii de consiliu, și va dicta lista cu lucrurile pe care le dorește la castel. Jerome e oricum plecat 300 de zile pe an, stă acasă iarna că nu poate lupta pe ger, altfel ar fi fost plecat la război și atunci – și zâmbi cu tristețe. Termină de mâncat și urcă în dormitorul ei – unde imediat apăru Cecile. O ajută să se dezbrace și să se învelească. Mai puse doi bușteni în șemineu și se dezbrăcă apoi, cu mișcări grăbite. Matilda o privea cu ochii uimiți și cu o excitare evidentă. Era prima noapte a ei de femeie măritată în care adormea nu singură, nu lângă conte ci lângă servitoarea ei, lângă buna Cecile, care-i dovedise azi ce mult o iubește în toate modurile.. de la atingerile de pe zid la cum îi sărutase corpul când se schimba. O privea nerăbdătoare cum se dezbracă și aproape ar fi sărit ea să o dezbrace ca să vină mai repede. În sfârșit, Cecile era goală.. era doar a ei acum.. și cum spusese, noaptea asta și alte nopți le vor ști ele.. și Dumnezeu. Nu contele, nu abatele, nimeni! Cu gândul acesta se lăsă cu capul pe pernă și trase plapuma groasă peste Cecile. Care o sărută imediat și începu să-i mângâie sânii.. Matilda simți că zboară, că plutește sub acele atingeri. Cecile insistă, atingând delicat sfârcurile, iar limba ei începu să-i alinte gura Matildei.. s-ar fi lăasat mai mult dusă de val dar nu dorea să o sperie, cum se delectase cu Stăpâna Beatrice.. toate pe rând! Ajunse apoi cu buzele pe sânii Matildei și aceasta gemu. Palmele ei erau deja pe coapse și Matilda era deja în așteptare.. umedă și fierbinte.. era conștientă că atingerile erau lângă pizda ei și se întreba acum.. o va penetra sau nu? Când degetele Cecilei intrară în ea Matilda gemu în plapuma mușcată energic la acel moment. Dacă lăsa starea să se exprime ar fi aflat tot castelul că ea se iubește .. nu ar fi dat buzna fără să aibă permisiune dar ar fi creat zvonul și buna ei reputație avea de suferit. Cecile continuă să se miște și să-i dăruie senzații minunate. Matilda încerca să țină minte acest traseu al atingerilor ca să-i poată răspunde și ea.. Și brusc, simți că leșină.. orgasmul veni intens, năucitor și iar ar fi vrut să strige – și se abținu. O trase la pieptul ei pe Cecile și o sărută. Rămaseră așa câteva minute, apoi Matilda ridică privirea și zâmbi ”era rândul ei” gândi în acel moment. Îi va arăta lui Cecile că și o femeie de viță nobilă știe să iubească, inclusiv o servitoare, nu se gândește că stă să iubească doar nobili. În definitiv la Nevers – fără intervenția contelui, se iubea cu valetul și cu vizitiul. Poate să-și iubească și servitoarea necondiționat! Și buzele ei coborâră pe gura lui Cecile și încercă să-i ofere cel mai dulce sărut.. fără să se grăbească, limba căuta toate locurile, alinta dinții și buzele.. ea se simțea minunat. După câteva minute, când îi mângâie sânii, simți că ia foc și ea.. ce sâni superbi avea Cecile.. nu-i remarcase până azi! O va atinge mai des când se va ivi ocazia! Și continuă să-i mângâie și să-i sărute. Iar Cecile, la fel ca ea, gemu în plapumă. Simți că nu mai poate de nerăbdare.. coborî și cu limba și cu degetele pe coapsele lui Cecile.. și iar își aminti că Abatele spusese că nu e bine! Închise ochii, spuse Doamne Iartă-mă! Și limba ei atinse clitorisul lui Cecile. Apoi degetele ei intrară în ea.. Și iar îi sărută labiile.. și iar o penetră, mai adânc.. apoi începu să se miște, mai repede.. mai repede.. Și Cecile să geamă, cuprinsă de bucurie.. Și să strige în plapumă fericirea finalului.. o trase pe Matilda sus.. în pat erau două femei, două iubite, nu exista stăpână și servitoare.. și o îmbrățișă.. dori să-i spună ce minunat moment îi oferise.. dar Matilda dormea deja.. o zi dificilă se terminase superb.. și visele începeau tot cu zâmbetul Cecilei..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s