Îi promisesem lui Viorel, prietenul meu, o surpriză de ziua lui. Ne știam de două săptămâni și ne cuplasem dintr-o provocare cu fetele.. că e prea afumat ca să mai răspundă la avansurile mele. Am apucat a dansa cu el puțin și l-am făcut să-mi atingă sânii.. și aia a fost.. am plecat de pe ringul de dans zâmbind spre fete și, spre mirarea mea, a devenit repede erect și m-a zăpăcit în câteva minute. I-am cerut să mă lase să îmi iau la revedere de la fete, vreau mai mult decât o mozoleală în club.
Normal, am încasat zâmbind pariul și am ieșit din club.. mergând la el.. și neieșind de acolo decât așa, să ne plimbăm. Ce nu știam încă el era că Alina, sora mea geamănă, mă tot întreba când să vină la mine. Am tot gândit chestia și am lipit-o de ziua lui.. întrebând-o pe Alina dacă se bagă la sex în trei. Mi-a zâmbit pe apelul video și am stabilit ca sâmbătă la 9 să o iau din stația de autobuz. I-am adus aminte și lui Viorel că sâmbătă îi voi face o surpriză, fără a mai vorbi însă de miercuri despre asta. Iar vineri am spus că mă simt un pic rău ca să nu stea pe capul meu și să fie ”proaspăt” a doua zi.
Am pus alarmă la 8 și m-am aranjat să fac repede duș, profitând de somnul încă bun pe care-l observam la Viorel. Am ieșit repede spre stația de autobuz – iar Alina era deja acolo. Am îmbrățișat-o și am luat-o cu mine, pentru a-i face surpriza lui Viorel. Am intrat în casă, ne-am lăsat în ținute lejere și când l-am văzut gata să se trezească, l-am îmbrățișat, i-am spus ”La mulți ani!” amândouă.. iar sub privirea lui uimită, Alina a început să-l sugă.. ca la carte.

Iar văzând că eu continui să o privesc iar Viorel geme de plăcere, Alina a continuat să sugă pula erectă de acum a lui Viorel cu și mai mare poftă.

După câteva minute de mișcări energice, Alina m-a privit și a zis ”hai sis, cred că vrei și tu să-l guști acum.. doar e ziua lui, ne vrea pe amândouă!”

Și am început să-l sug cu toată pofta dată de abstinența zilei de ieri.. trebuia să-i arăt azi lui Viorel că a meritat să mă prefac un pic .. pentru a-i da azi mai mult!

Și pe măsură ce mă mișcam cu pula lui în gură.. parcă și gândindu-mă că e ziua lui.. pofta mea devenea mai mare ca oricând!

Alina îmi zâmbea.. și îl mângâia pe Viorel.. dar eu privind-o pe ea.. chiar dacă îl sugeam pe el.. îmi aminteam de sărutările și mângâierile noastre de acasă.. și speram să fie timp de mai mult sex în toate pozițiile!


Și, văzând cu ce plăcere ne privește, am lungit momentul nostru de tandrețe.. mai mult decât mă gândisem când o atinsesem acum câteva minute.. am cam pierdut noțiunea timpului simțind și pula lui Viorel și buzele Alinei pe buzele mele!

Am simțit ambele că vine momentul finalului său și am aruncat repede bluzele în timp ce el s-a ridicat lângă noi.. era prima dată când eu și Alina savuram aceiași spermă.. până atunci nu ne amestecasem iubiții.. dar acum mă felicitam deja pentru idee, mă excitase la maxim!

Explozia spermei lui a ajuns pe sânii mei și pe fața Alinei.. zâmbind i-am spus lui Viorel că ăsta e începutul.. să-și ia gândul de la alte chestii că azi stă gol în pat.. și-l futem până diseară în toate pozițiile în care dorește!

Și văzând ce ofertă am eu Viorel a închis telefonul… și ne-a tras după el să facem duș.. doar o zi frumoasă începe și cu un duș ”fierbinte”, nu?